DESPRE DREPTURILE PARTICIPANȚILOR ÎN PROCESUL PENAL
DREPTUL "LA TĂCERE" (DREPTUL DE A NU DA DECLARAȚII)
Acest drept aparține persoanei care urmează a fi audiată în calitate de suspect sau inculpat, atât în cursul urmării penale cât și a fazelor subsecvente ale procesului penal (camera preliminară, judecata).
Refuzul de a da declarații nu va putea fi intepretat drept o dovadă de vinovăție, fiind datoria organelor judiciare să răstoarne, pe baza de probe, prezumția de nevinovăție de care bucură orice persoană suspectată sau acuzată de săvârșirea de infracțiuni, până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. Declarația dată de suspect sau inculpat constituie probă în procesul penal și va putea fi folosită pentru dovedirea vinovăției acestuia.
Recomandăm persoanei chemate pentru prima oară în fața organelor judiciare și căreia i se aduce la cunoștință calitatea de suspect sau de inculpat, să-și exercite dreptul la tacere până la angajarea și consultarea cu avocatul ales, care o va putea sfătui cu privire la oportunitatea exercitării ulterioare a dreptului de a da declarații în cursul procesului penal.
Cunoașterea drepturilor procesuale ale părților și persoanelor chemate în fața organelor judiciare în cursul procesului penal constituie o garanție a dreptului la un proces echitabil și asigură legalitatea și buna desfășurare a cercetării atât în cursul urmăririi penale cât și în cursul judecății.
Deși organele judiciare au obligația informării prealabile a persoanelor chemate la audieri cu privire la drepturile și obligațiile aferente participării în procesul penal, înțelegerea întinderii acestor prerogative și îndatoriri este esențială pentru asigurarea protecției efective a intereselor participanților în procesul penal în raport cu autoritățile implicate.
OBLIGAȚIA MARTORULUI DE A DECLARA TOT CE ȘTIE. DREPTUL MARTORULUI DE A NU SE AUTOINCRIMINA
Spre deosebire de suspect sau inculpat care își poate exercita dreptul la tăcere, martorul are obligația de a relata organelor judiciare tot ce cunoaște în legătură cu faptele despre care este întrebat. Refuzul de a declara ori declarația neconformă cu adevărul întrunește conținutul constitutiv al infracțiunii de mărturie mincinoasă. Cu toate acestea, persoana care este audiată ca martor va putea refuza să furnizeze anumite date sau informatii ori să răspundă la anumite întrebări adresate în cursul audierii, prin care s-ar putea autoincrimina sau - altfel spus - care ar presupune recunoașterea propriei implicări în savarsirea infracțiunilor (sau faptelor penale) despre care este întrebat sau in alte fapte de aceeași natură.
Este bine de știut - și recomandat - ca martorul, pentru exercitarea efectivă a dreptului de a nu se autoincrimina, va putea fi însoțit de avocatul ales la audierile în care este chemat în aceasta calitate.